PRIMA imagine de la capturarea criminalului care a reușit să fugă de sub escorta Poliției / Despescu (MAI): Cu siguranţă a fost transportat de cineva

PRIMA imagine de la capturarea criminalului care a reușit să fugă de sub escorta Poliției / Despescu (MAI): Cu siguranţă a fost transportat de cineva
Prima imagine de la capturarea criminalului care a evadat din Capitală / Sursa foto: GÂNDUL
Publicat: 10/04/2024, 13:16
Actualizat: 10/04/2024, 13:37

GÂNDUL publică prima imagine de la capturarea lui Szombor Meszaros, condamnat la 18 ani de închisoare pentru omor. Bărbatul a reușit să evadeze, marți, din Capitală și a fost prins la sute de kilometri distanță, la Oradea, câteva ore mai târziu.

Bărbatul a fost transferat de la Satu Mare la Spitalul Penitenciar Rahova, pe secția de chirurgie.

Se pare că deținutul care a reușit să fugă de sub escorta Poliției suferă de cancer.

Despescu (MAI): Cu siguranţă a fost transportat de cineva. Nu a rezultat un sprijin

Secretarul de stat în MAI, chestor general de poliţie Bogdan Despescu, a afirmat, miercuri, că bărbatul care a evadat marţi din mijlocul de transport pentru deţinuţi, în Capitală, a fost „cu siguranţă” transportat de cineva până la Oradea, însă nu ar fi rezultat „un sprijin”.

„Important este că acest bărbat a fost prins în mai puţin de 14 ore. (…) Cu siguranţă a fost transportat de cineva, pentru că nu putea să meargă pe jos această distanţă în mai puţin de 14 ore. Cu siguranţă vom stabili. Din datele noastre nu a rezultat un sprijin. Mai mult decât atât, cetăţeanul din Bihor, cetăţeanul care a sunat la 112 la IPJ Bihor, l-a recunoscut şi îi mulţumim încă o dată pentru spiritul civic de care a dat dovadă”, a declarat Despescu, citat de Agerpres.

El a explicat şi modul de acţiune al autorităţilor în cazul unei evadări.

„Există un plan care se pune în aplicare în cazul unei evadări. Planul respectiv are mai multe etape. A fost o etapă primară în municipiul Bucureşti, locul de unde a evadat, ulterior, în etape, se alertează efectivele, se acţionează în mai multe inele, sunt coordonări pe mai multe trasee, în funcţie de informaţiile pe care le obţinem. Aţi văzut cu toţii, o informaţie ne-a direcţionat pe zona Prahova şi de acolo am continuat activităţile. Bineînţeles, la un moment dat toată ţara a fost alertată”, a spus Despescu.

Prins la Oradea

Meszaros Zsombor, deținut care a evadat marți, 9 aprilie, în timp ce era sub escortă, a fost prins de autorități. Polițiștii l-au capturat la Oradea, nu departe de granița cu Ungaria.

Zsombor a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru omor. Victima sa, o femeie cu cetățenie germană, a fost ucisă în municipiul Satu Mare.

Recunoscut de un localnic

Bărbatul condamnat la 18 ani pentru omor a fost prins la Oradea după ce un localnic l-a recunoscut şi a sunat la 112, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor.

Potrivit IPJ Bihor, tânărul de 33 de ani din judeţul Satu Mare, urmărit naţional, a fost depistat miercuri dimineaţă, în jurul orei 04:50, pe strada Ogorului, din Oradea, de către poliţiştii Biroului de Ordine Publică şi cei ai Biroului Rutier Oradea din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea, împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Bihor.

IPJ Bihor menţionează că, la depistarea persoanei urmărite, şi-a adus aportul un cetăţean, care a recunoscut-o după semnalmentele prezentate în mass-media şi a apelat SNUAU 112, oferind indicii utile. „Poliţia din Bihor îi mulţumeşte pe această cale cetăţeanului, pentru spiritul civic demonstrat”, se precizează în comunicat.

A scăpat chiar de sub ochii polițiștilor

Bărbatul era transportat din penitenciarul unde își ispășea pedeapsa la o clinică din București când a profitat de neatenția polițiștilor și a evadat.

El a fost prins la Oradea, nu departe de granița cu Ungaria, potrivit Antena 3.

Reamintim că Meszaros Zsombor, condamnat la 18 ani pentru omor, a fugit din mijlocul de transport pentru deţinuţi, staţionat pe o stradă din Sectorul 2 al Capitalei.

Incidentul s-a petrecut marți, 9 aprilie, iar la scurt timp individul a fost dat în urmărire la nivel național.

„Marţi, în jurul orei 15,00, s-a constatat că deţinutul Meszaros Zsombor, în vârstă de 34 de ani, condamnat definitiv la 18 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, clasificat în regim de maximă siguranţă, aflat în custodia Penitenciarului – Spital Bucureşti-Rahova, a părăsit mijlocul de transport deţinuţi, staţionat în zona clinicii Hiperdia Ritmului, strada Ritmului nr. 24, Sector 2”, a precizat Administraţia Naţională a Penitenciarelor, într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, în vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Poliţia Locală Sector 2 Bucureşti, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi.

CITEȘTE ȘI:

„Primarul fugar” Cătălin Cherecheș a AJUNS în România / De la penitenciarul din Munchen a fost transportat la Arad de o escortă a Poliției Române

Șef al mafiei italiene care a EVADAT din închisoare folosind cearceafuri, prins în timpul unei cine romantice

Carla Adamescu
Carla Adamescu este un jurnalist cu experiență în domeniul social. A lucrat în presa locală și, ulterior, la publicații din Capitală. S-a mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal